BCM Danzio își prezintă lotul în compania unui adversar cu renume

18 sept
BCM Danzio va disputa miercurea viitoare primul joc în fața propriului public. Antrenorul Dan Ionescu își va prezenta echipa cu care va aborda sezonul 2013/2014 în compania celor de la Crvena Zvezda, un nume de legendă și în baschetul feminin din Serbia.

Startul noului sezon competițional se apropie cu pași repezi pentru BCM Danzio. Formația timișoreană va disputa primul joc oficial pe 24 septembrie, în Cupa României, în deplasare la CSM Oradea. Până atunci, iubitorii baschetului vor putea vedea la lucru noua formulă propusă de antrenorul Dan Ionescu miercuri, în meciul de prezentare al echipei, cu Steaua Roșie Belgrad.

Iubitorilor de sport din zona Banatului le spune cu siguranță ceva acest nume, indiferent de disciplină. Și în baschetul feminin, Crvena Zvezda a fost una dintre forțele de temut, mai ales în perioada Iugoslaviei comuniste. Formația echipată în roșu și alb s-a impus în 24 de ediții ale campionatului intern până în 1989, iar apoi în alte patru după izbucnirea războiului, ultima oară în 2004. În vitrina clubului se află o Cupă a Campionilor, cucerită în 1979, Zvezda mai disputând și o finală a aceleiași competiții, doi ani mai târziu.

În sezonul trecut, Steaua Roșie a atins faza semifinalelor în întrecerea internă, de unde a fost eliminată de fosta și viitoarea campioană Partizan Galenika, eterna rivală a grupării roș-albe.

Amicalul dintre BCM Danzio și Steaua Roși Belgrad va avea loc miercuri, 18 septembrie, de la ora 16.30, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth