BC Timișoara spune adio Cupei României: 70-77 în returul cu CSM Oradea

baschet_bc_timisoara_oradeaTS027 (Small)
BC Timișoara n-a reușit minunea în fața celor de la CSM Oradea, în manșa retur a sferturilor de finală ale Cupei României. După eșecul la 16 puncte diferență din sala „Antonio Alexe”, alb-violeții au cedat și pe teren propriu, deși au condus ostilitățile în primele trei sferturi.

BC Timișoara a început meciul așa cum își propusese, „ținta” bună de la distanță a lui Jovanovic, Vasojevic sau Conley ducând gazdele la un avantaj de opt puncte (20-12), jumătate din handicapul ce trebuia recuperat de pe urma meciului tur. Orădenii au revenit însă rapid, iar finalul primului sfert indica o diferență de doar două puncte între cele două formații, 20-18. În continuare, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea (24-24), însă timișorenii și-au menținut ritmul și au preluat din nou conducerea, intrând la pauza mare la adăpostul unui ecart de trei puncte, 39-36.

Cea de-a doua jumătate a aparținut în schimb oaspeților, care au întors rapid rezultatul, asta și pe fondul unor atacuri irosite cu mare ușurință de către timișoreni. În plus, baschetbaliștii lui Cristian Achim au reușit să-l anihileze pe principalul realizator al gazdelor, Zlatko Jovanovic, care începuse să găsească din ce în ce mai greu drumul spre coș. La capătul primei jumătăți de oră de joc, orădenii conduceau deja cu patru puncte (58-62), diferență ce s-a mărit, puțin câte puțin, în decursul sfertului 4. Tabela s-a oprit la o diferență finală de șapte puncte, 70-77, BC Timișoara punând astfel punct parcursului din Cupa României.

Zlatko Jovanovic a fost cel mai bun marcator al bănățenilor, cu 21 de puncte, urmat de Conley – 16, Radulovic – 12, Gacesa – 10, Vasojevic – 8 și Fenn – 3. De partea cealaltă, Franklin și Dillon au pus câte 16 puncte pe ntabelă, urmați de Nicoară, cu 12.

„Asta nu e Timișoara cu care sunt eu obișnuit”

Tehnicianul alb-violeților, Dragan Petricevic, a reiterat faptul că BC Timișoara mai are de lucrat la omogenitate, după toate schimbările efectuate la nivel de lot și de bancă în ultimele două luni, capitol ce pentru Oradea constituie chiar punctul forte. „Astăzi am stat un pic mai mult la conducere. Noi însă nu suntem încă omogenizați. Darren Fenn nu e încă pregătit, nu e acomodat. Ca orice jucător ce vine din Statele Unite, în primele zile se simte cel mai bine, după care urmează o stare de somnolență. E vorba despre diferența de fus orar. Nu e însă vorba doar de el, pentru că sunt mai mulți jucători noi. Am mai spus-o, Oradea e echipa cea mai stabilă din acest punct de vedere, nu a schimbat niciun jucător până acum și are o bancă  mult mai lungă”, a declarat Petricevic.

Tehnicianul bosniac regretă faptul că publicul care a umplut astăzi sala „Constantin Jude” a  susținut pasiv echipa, fondul sonor fiind dominat de fanii veniți de la Oradea. „Nu mă iau de cineva, ci doar constat. Diferența s-a făcut și la nivel de sală. Oradea a avut o susținere mult mai bună. Credeți-mă, am lacrimi în ochi când trebuie să spun aceste lucruri. Nu îmi caut un alibi, așa cum am venit, pot să și plec, nu e nicio problemă. Dar din păcate, ca timișorean trebuie să spun că diferența a fost făcută și de galerii. În momentele-cheie, galeria orădenilor a susținut frenetic echipa, în timp ce ceilalți suporteri parcă nici nu se aflau în sală. Din păcate, asta nu e Timișoara cu care sunt eu obișnuit”, a mai spus Petricevic.

„Presiunea a fost exclusiv pe umerii noștri”

Antrenorul formației orădene, Cristian Achim, și-a felicitat jucătorii pentru modul în care au reușit să aplice astăzi tot ceea ce le-a transmis. „Mă bucur foarte tare pentru accederea în Final Four. Am avut două meciuri foarte complicate, în care presiunea a fost exclusiv pe umerii noștri. Statutul de favorită îți aduce o presiune suplimentară. Eu zic că am făcut două meciuri bune și, până la urmă, calificarea a fost mai clară decât am anticipat. Întotdeauna un meci în deplasare e mai greu decât unul pe teren propriu. Am reușit să ne menținem planurile pe care le-am făcut în acest joc, iar asta îmi dă un motiv de bucurie”, a mai spus Cristian Achim.

Pentru BC Timișoara urmează returul Ligii Naționale, prima etapă aducând pe Bega o formație în vogă în acest moment, BCMU Pitești. Meciul va avea loc duminica viitoare, de la ora 20, în sala „Constantin Jude”.

Foto: Sebastian Tătaru

About Gabriel Toth