Igor Mijajlovic, cel mai bun marcator și pasator al Sibiului, s-a înțeles cu BC Timișoara (Foto: sbsport.ro)

„Leii din Banat” încep să își contureze lotul pentru viitoarea ediție de campionat. Primele certitudini pentru BC Timișoara au venit în acest final de săptămână, clubul alb-violet oficializând și primele două transferuri. E vorba despre sârbul Igor Mijajlovic, cel mai bun marcator al echipei CSU Sibiu din sezonul trecut, și de americanul Jordan Burgess, care în ultimii patru ani a evoluat în NCAA și se află la prima experiență în afara țării natale.

Primul transfer anunțat de BC Timișoara a fost cel al lui Igor Mijajlovic. Fundașul născut la 3 iulie 1984 la Belgrad vine pe Bega după doi ani petrecuți tot în campionatul românesc, la CSU Sibiu. În ediția trecută de campionat, a fost cel mai bun marcator al formației de pe Cibin, cu 14,8 puncte pe meci, dar și cel mai bun pasator, cu o medie de 4,4 assist-uri. Vorbim despre un jucător care cunoaște foarte bine Liga Națională din România, prima sa experiență în țara noastră consemnându-se în ediția 2009/2010, la CS Otopeni.

De-a lungul anilor, Mijajlovic a mai jucat pentru Masinac, Mega Vizura, Hopsi Polzela, MZT Skopje, Kozuv, Karpos Sokoli și Kaposvari KK. Cele mai importante realizări le-a avut la MZT Skopje, alături de care a cucerit eventul în Macedonia, în 2012. De asemenea, în 2007 a fost vicecampion mondial universitar cu reprezentativa Serbiei, în turneul desfășurat la Bangkok. Igor Mijajlovic a semnat cu BC Timișoara un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

Jordan Burgess va avea, la Timișoara, prima experiență din afara Statelor Unite

Formația timișoreană a transferat și de peste Atlantic. BCT a ajuns la o înțelegere cu americanul Jordan Burgess, jucător de pozițiile 2 și 3, în vârstă de 25 de ani. Originar din Midlothian, Virginia, a evoluat în ultimii patru ani în campionatul universitar NCAA, pentru Virginia Commonwealth University, și se află la prima experiență în afara Statelor Unite. În sezonul trecut, a avut medii de 4,9 puncte, 3,5 recuperări și 1,0 pase decisive, în 21 minute jucate pe meci. E considerat un jucător agresiv, care se bazează pe latura fizică și care excelează la capitolul apărare și recuperare.

În altă ordine de idei, BC Timișoara a prelungit contractul lui Milos Komatina. Baschetbalistul muntenegrean s-a regăsit în primul 5 al alb-violeților în toate partidele din sezonul trecut. Komatina a avut medii de 12,3 puncte, 4,4 recuperări și 2,5 pase decisive, evoluând, în medie, 32 de minute pe meci.

Leave a Reply