DSC_7135 (Medium)BC Timişoara a pierdut ieri meciul restant din etapa a 21-a a Ligii Naţionale, 73-79,  în deplasare, cu U BT Cluj. După o primă jumătate de oră care a aparţinut ardelenilor, alb-violeţii au revenit pe final, dar trupa lui Ţenter a făcut diferenţa în ultimul minut de joc.

Clujenii au început mai bine partida, iar la finalul primului sfert conduceau cu 23-19. Diferenţa de pe tabelă s-a mărit la 11 puncte până la pauza mare, când tabela modernei Săli Polivalente de pe Someş indica 48-37 în favoarea alb-negrilor.

Trupa lui Marcel Ţenter a deţinut controlul şi după reluare, la finalul primei jumătăţi de oră de joc înregistrându-se o diferenţă de 10 puncte, 65-55.

BC Timişoara a fost însă aproape de a întoarce soarta jocului în ultimul sfert al întâlnirii. Chiar la intrarea în ultimul minut de joc, alb-violeţii au egalat la 73, însă în următoarele 60 de secunde nu au mai reuşit să puncteze. În schimb, clujenii au pus 6 puncte pe tabelă, stabilind şi diferenţa finală, 79-73.

Căpitanul Zlatko Jovanovic a fost cel mai bun marcator al timişorenilor, cu 16 puncte, tot el fiind lider şi la assist-uri, 8 la număr. Au mai punctat pentru bănăţeni Radenko Pilcevic 14 puncte, Dalibor Persic 12, Vladimir Tica 10, Milos Pesic 8, Kelvin Lewis 7 şi Bogdan Popescu 6. Din tabăra clujeană, s-au remarcat Frank Turner, cu 15 puncte, urmat de Curtis Millage, cu 13.

„Am fost aproape de un rezultat bun, deși am avut o evoluție nu foarte bună în sfertul al doilea și o parte a sfertului al treilea. Ne pierdusem luciditatea în atac, dar am regăsit-o și am avut șansa victorie”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic, pentru site-ul oficial al grupării bănăţene.

Leave a Reply