BC Timișoara, învingătoare în fața Craiovei

bc timișoara draganBC Timișoara și-a revenit după eșecul de la Mediaș și a răpus-o pe SCMU Craiova vineri seară, în sala „Constantin Jude”, scor 79-73. După un start ezitant, alb-violeții au pus stăpânire pe joc și au reușit să își treacă în cont un succes important, în fața unei echipe ce a arătat o formă bună în acest debut de sezon.

BC Timișoara s-a văzut condusă la capătul primul sfert al disputei cu oltenii, 21-23, însă în următoarele zece minute, a reușit să-și impună ferm punctul de vedere și să intre la cabine cu un avans de cinci lungimi, 41-36. „Leii” au izbutit să țină frâiele partidei și în a doua jumătate a meciului, ecartul gazdelor mărindu-se la 7 puncte după sfertul 3, 61-54. Craiovenii nu au mai reușit să ofere o replică pe măsură în finalul partidei, astfel că tabela a fost oprită la 79-73 pentru BC Timișoara.

Căpitanul Zlatko Jovanovic a fost, din nou, cel mai prolific marcator al lui BC Timișoara, cu 24 de puncte. El a fost urmat de Popescu 16, Pesic 8, Persic 8, Tica 8, Lewis 6, Toth 4, Milencovici 3, Manigat 2. Craiovenii au marcat cele mai multe puncte prin Zoran Krstanovic, 21, urmat de Bozovic și Otovic, cu câte 11.

„Am controlat cea mai mare parte a meciului, poate exceptând prima parte. Dar am revenit și am condus deja la pauză cu cinci puncte. Eu am simțit că echipa poate juca astăzi bine. S-a simțit însă că în continuare suntem cumva înfundați și cred că trebuie să scoatem acest nod. Dacă nu legi victorii, e greu. Cum am spus, noi suntem mereu într-o situație în care adversarul servește, are avantaj, iar noi nu trebuie să greșim acel punct. Doar că în tenis mai ai și alte seturi, în care te poți reabilita. La baschet, e foarte greu. Am jucat sub o oarecare presiune, dar ceea ce ne-am propus în apărare, am reușit să facem”, a apreciat după meci antrenorul lui BC Timișoara, Dragan Petricevic.

About Gabriel Toth

Leave a Reply