Jonte Flowers a revenit cu succes pe parchet pentru BC Timișoara (EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO)

A căzut cortina peste a doua fază a competiției, toate meciurile ultimei etape din grupele 1-6 și 7-12 fiind programate aseară, la aceeași oră. BC Timișoara, cu americanul Jonte Flowers revenit pe parchet, s-a impus cu 97-90 pe terenul echipei BCMU Pitești. Bănățenii pun astfel punct seriei negative din returul Top 6, în care înregistraseră patru eșecuri consecutive.

Meciul de la Pitești nu avea o miză deosebită pentru BC Timișoara, care avea locul 5 asigurat, în mare măsură, încă dinaintea acestei etape. Timișorenii ar fi putut coborî pe 6 doar în cazul unui succes la cel puțin 19 puncte diferență al formației din Trivale.

Antrenorul Tudor Costescu nu s-a putut baza, din motive medicale, pe trei jucători: Nikola Otasevic, Ionuț Drăgușin și Zoran Milencovici. În schimb, a revenit americanul Jonte Flowers, care și-a adus o contribuție esențială la rezultatul pozitiv obținut de timișoreni înaintea intrării în play-off.

BCMU Pitești a câștigat la limită primul sfert, 23-22, însă diferența s-a făcut în actul secund, atunci când bănățenii au marcat 31 de puncte și au încasat doar 19, astfel că la pauza mare vizitatorii conduceau cu 53-42. Formația lui Hristu Șapera a reușit să recupereze din handicap în sfertul 3, la finele căruia se înregistra 78-71 pentru BCT, însă acest +7 în favoarea lui Jeremic & co. a rămas neschimbat până la sirena finală.

Căpitanul Mladen Jeremic a fost coșgheterul formației timișorene, cu 22 de puncte, urmat de Jonte Flowers 19, Adrian Diaz 15, Octavian Popa Calotă 11, Georgian Păun 11, Milos Komatina 10, Dominique Rambo 7 și Lucas Tohătan 2. De partea cealaltă, principalii marcatori ai piteștenilor au fost Pavel Marinov, cu 27 de puncte, și Tomislav Gabric, cu 25. Au mai punctat pentru gazde Hunter 17, Mladenovic 8, Corpodean 5, Balmuș 3, Kostoski 3 și Zaharie 2.

În play-off, BC Timișoara se va duela cu deținătoarea titlului, CSM Oradea, cu un prim meci la sala „Antonio Alexe” marți, 11 aprilie. În sferturile de finală vom mai avea duelurile U-BT Cluj – SCMU Craiova, CSU Sibiu – Mureș Tg. Mureș și Steaua București – BCMU Pitești.

Leave a Reply