KYLE-SHILOHBC Timişoara a anunţat astăzi cel de-al şaptelea şi ultimul transfer al acestei veri. E vorba despre fundaşul american Kyle Shiloh, care are în palmares o Cupă a României cucerită cu Gaz Metan Mediaş, chiar la Timişoara, în 2013, atunci când oraşul de pe Bega a găzduit turneul Final Four.

Kyle Shiloh s-a născut la 29 iulie 1985 la Bakersfield, California şi măsoară 1.89m înălţime. S-a lansat în campionatul universitar nord-american, NCAA, la Nevada Wolf Pack. A trecut apoi în Finlanda, la Korihait şi Kouvola, în Franţa, la Saint-Vallier, iar în ultimul sezon a evoluat în Polonia, la Energa Czarni, formaţie alături de care a ajuns până în semifinalele campionatului.

Din decembrie 2012 până în vara anului trecut, Kyle Shiloh a evoluat în România, la Gaz Metan Mediaş. A fost jucător de bază al grupării din judeţul Sibiu în campania de excepţie din FIBA EuroChallenge, din sezonul 2012-2013, trupa pregătită la acea vreme de Marcel Ţenter reuşind să depăşească prima fază a grupelor. În cele 11 partide jucate pentru Gaz Metan în Europa, Shiloh a adunat medii remarcabile: 14.5 puncte, 5.5 recuperări şi 2.6 pase decisive. De altfel, americanul s-a clasat pe locul 8 în ierarhia generală a marcatorilor din FIBA EuroChallenge.

Kyle Shiloh e cel de-al şaptelea transfer pentru BC Timişoara în această vară, după Filip Barovic, Nenad Milosevic, Hristo Nikolov, Derrick Low, Kentwan Smith și Florin Popa. Alb-violeţii au programat în această după-amiază primul antrenament în noua formulă, sub comanda lui Dragan Petricevic.Vă reamintim, “Leii din Banat” vor lupta pe trei fronturi în sezonul 2015-2016: campionat, cupă şi cupe europene.

FOTO: novatv.ro

Leave a Reply