Chelbea_Razvan_DSC_0563_1

BC Timișoara își încheie sâmbătă aventura în ediția 2013/2014 a Ligii Naționale. Alb-violeții vor primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, într-un duel al orgoliilor rănite. ambele formații urmând a încheia campionatul departe de așteptări. În tabăra bănățeană se vorbește deja despre noul sezon, primele mișcări la nivelul lotului producându-se deja.

Antrenorul „leilor”, Dragan Petricevic, recunoaște că e greu să își mai motiveze jucătorii, înaintea unui meci lipsit practic de miză, dar spune că echipa sa are o obligație față de suporteri, după un sezon nereușit.

„Nu mi-aş fi imaginat că vom încheia sezonul atât de repede, dar iată că se poate întâmpla şi aşa ceva în viaţa unui club. Avem deja timp să pregătim campionatul următor. Lucrurile nu vor rămâne aşa, în sensul că nu vom mai repeta niciodată un asemenea sezon. Momentan, trebuie să ducem actuala stagiune la bun sfârşit. Avem o obligaţie faţă de suporteri să învingem, chiar dacă o victorie sau o înfrângere nu schimbă cu nimic clasamentul. Una peste alta, e vorba despre un duel între două echipe care au însemnat mult mai mult în baschetul românesc în ultimii ani. Sunt convins că suporterii vor avea ocazia să vadă un meci bun, bineînţeles, în măsura în care vor veni. Sunt conștient că e greu să atragem foarte multă lume, atâta vreme cât jucăm deja ultimul meci dintr-un sezon cu rezultate sub aşteptări”, a declarat Petricevic.

Tehnicianul formației timișorene spune că ar fi preferat ca lupta pentru poziția a opta să se ducă până în ultima etapă, tocmai pentru a păstra nealterat tonusul și nivelul de adrenalină necesar. „Motivaţia se găseşte mai greu în ambele echipe. Noi vom aborda meciul cu seriozitate maximă şi cu profesionalism, dar e clar că adrenalina e în scădere. Jucătorii trebuie să înţeleagă că acest caracter de luptători trebuie să îl păstrăm până la capăt, pentru că aşa e corect. Eu am spus mai demult acest lucru: dacă e să nu intri în play-off, aş prefera ca acest lucru să se decidă în ultima etapă”, a mai spus Petricevic.

BC Timișoara începe deja să se reorganizeze pentru sezonul viitor. În ultimele zile, au fost efectuate și primele mișcări la nivel de lot. Clubul bănățean s-a despărțit, pe cale amiabilă, de pivotul american Darren Fenn, cel ce a avut evoluții sub așteptări în cele trei luni petrecute în alb-violet, și de sârbul Vladimir Panic, accidentat încă din turul campionatului.

Partida BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat din Liga Națională, se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

Leave a Reply