BC Timișoara caută să revină pe linia de plutire


BC Timișoara își dorește să simtă din nou gustul victoriei începând cu partida de vineri, de la Oradea. „Leii din Banat” vin după două eșecuri succesive, iar misiunea lor nu va fi deloc ușoară, pe terenul unei formații ce a înregistrat doar victorii în acest început de campionat.

După două eșecuri consecutive, unul mai dureros decât celălalt, BC Timișoara încearcă să revină pe linia de plutire. „Leii din Banat” se vor deplasa vineri la Oradea pentru duelul cu formația locală, neînvinsă până în prezent în acest campionat.

Tehnicianul Predrag Badnjarevic speră ca elevii săi să fi tras o învățătură de minte după cele două insuccese de săptămâna trecută și să arate o cu totul altă atitudine în partida din sala „Antonio Alexe”.

„Sper că am înțeles cu toții ce greșeli am făcut cu Clujul. În primul rând efortul nostru a fost la un nivel foarte scăzut și pentru asta trebuie să ne cerem scuze față de fanii noștri. Am vorbit cu toții și am căzut de acord că dacă ne vom implica atât de puțin în joc, nu avem nicio șansă. Sper să arătăm cu totul altceva la Oradea. Ne va fi greu acolo, dar dacă vom da totul, putem învinge orice adversar. Suntem profesioniști, trebuie să dăm maximum la fiecare meci, n-avem nicio scuză să nu facem asta”, a declarat Predrag Badnjarevic.

CSM Oradea a câștigat toate cele patru partide disputate în această stagiune, însă fără a avea tocmai adversari de calibru. „Oradea e o echipă bună, cei mai importanți jucători ai lor joacă acolo de câțiva ani. Am avut probleme cu ei anul trecut. Dacă îi lăsăm să joace în ritmul lor, ne va fi foarte greu. Au doar victorii în acest campionat, chiar dacă programul lor nu a fost foarte dificil, dar pot fi periculoși. Totul depinde de noi”, a mai spus Badnjarevic.

Dominique Archie, cel mai bun om al „leilor” în partida de duminică, cu U Mobitelco, e în asentimentul antrenorului său. „Am trecut peste eșecul cu Clujul, am și uitat de acel meci, suntem cu toții cu gândul doar la partida de mâine, de la Oradea, care sperăm să ne readucă pe linia de plutire. Trebuie să jucăm mult mai tare, sper să arătăm o altă atitudine în jocul de mâine. Oradea e o echipă bună, e neînvinsă până acum și cu siguranță va încerca să-și păstreze acest statut. Au jucători buni, așa cum avem și noi, și vom merge acolo cu gândul doar la victorie”, a spus Archie.

Partida CSM Oradea – BC Timișoara va avea loc vineri, cu începere de la ora 20, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2.

About Gabriel Toth

Leave a Reply