©  Emanuel Titus Iliesi

Pivotul George Toth a reușit 10 puncte pentru Timișoara la Cluj (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

BC SCM Timișoara a suferit o înfrângere scontată aseară, în sala „Horia Demian” din Cluj, în fața uneia dintre forțele Ligii Naționale de baschet masculin, U-BT. Alb-violeții au început bine partida din Ardeal, au câștigat primul sfert, însă căderea bruscă, mai ales pe faza ofensivă, înregistrată în sfertul al doilea, a dat semnalul revenirii în forță a clujenilor.

BC SCM Timișoara a abordat meciul de la Cluj ca o echipă ce nu avea nimic de pierdut. CHiar dacă și-a schimbat o parte a lotului, dar și staff-ul tehnic, în scurta vacanță de iarnă, gruparea alb-violetă e, în acest moment, departe de a se putea lupta de la egal la egal cu primele clasate. Totuși, o mică doză de optimism înaintea acestei partide exista în lotul condus de Nenad Mandic, după ce la precedentul meci, susținut pe terenul liderului BC Mureș Târgu Mureș, „leii” au ratat victoria pe muchie de cuțit.

Într-o sală „Horia Demian” plină, BC SCM a început bine și a condus la capătul primului sfert cu 27-23. Până la pauza mare, situația s-a schimbat însă radical pe tabelă, după ce timișorenii au găsit cu foarte mare greutate drumul spre coșul advers, marcând doar 7 puncte în zece minute. La intrarea la cabine, Clujul avea un avans de 13 puncte, 37-34, care au dat tonul distanțării din a doua jumătate a meciului.

Trupa lui Marcel Țenter a „evadat” la 19 puncte în fața Timișoarei după sfertul 3 (66-47), pentru ca diferența finală să fie de 25 de puncte în favoarea alb-negrilor, 94-64.

Principalul marcator al bănățenilor a fost Mladen Jeremic, cu 20 de puncte, acesta fiind urmt de Djapa 12, Toth 10, Veselinov 9, Zivanovic 7, Warren 6 și Dundjerski 5. Pentru U-BT, cel mai prolific marcator a fost Kyndall Dykes, cu 18 puncte, urmat de Adamovic 16, Baciu 15, Zigeranovic 12, Pasalic 10, Kalnichenko 8, Kuti 6, Jucan 4, Torok 3 și T. Gheorghe 2.

Pentru BC SCM Timișoara urmează, în weekend, a treia deplasare consecutivă, dar și cea mai importantă, prin prisma luptei pentru evitarea retrogradării. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 18, în deplasare la Gaz Metan Mediaș. Până în acest moment, ambele formații au reușit doar două victorii în actuala stagiune.

Leave a Reply