Avântul Bobda, întrecută la limită în „restanța” cu Dumbrăvița


Cea mai nouă grupare a Timișoarei pare în creștere, deși a înregistrat miercuri cel de-al treilea eșec la rând de la mutarea în Fratelia. Avântul Bobda, grupare alcătuită în exclusivitate din tinerii crescuți de Octavian Foale la Luceafărul, a fost întrecută miercuri cu 0-1 de CS Dumbrăvița, în urma unei lovituri de pedeapsă.

Miercuri, pe arena „Voința” din Fratelia, s-a disputat o restanță din etapa a XX-a, între gazdele Avântul Bobda și una dintre formațiile solide ale „D”-ului, CS Dumbrăvița. Partida ar fi trebuit să se dispute sâmbătă dimineață, însă starea terenului, plin de noroi în urma ploilor și a ninsorii de săptămâna trecută, a condus la amânarea întâlnirii.

Cu toate că vorbim despre cea de-a 11-a înfrângere consecutivă și cea de-a treia de la mutarea în Timișoara, putem spune că Avântul pare în creștere de la etapă la etapă. Gruparea pregătită de experimentatul Octavian Foale și formată exclusiv din copii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, a făcut față cu brio unui adversar incomod pentru mai toate formațiile din „D”-Timiș.

Dumbrăvița lui Florin Macavei a venit în Fratelia cu gândul la trei puncte sigure, dar s-a trezit că trebuie să tragă din greu pentru a le obține. În cele din urmă, alb-verzii au fost salvați de un penalty acordat în minutul 70, de către centralul Florin Velcotă, și transformat de Cosma, gol ce s-a dovedit suficient pentru adjudecarea victoriei.

La Avântul Bobda, antrenorul Octavian Foale a apelat la următoarea formulă: Mungiu – Jurcă, Rus, Jorj, Tarpian, Tomeniuc, Șușnea, Ciurescu, Racoceanu, L. Filip, Biriș. Au mai intrat Stigleț, Tableț, Cl. Filip și Leopold.

Avântul Bobda continuă să dețină „lanterna roșie” a Diviziei D, cu doar 6 puncte acumulate din 60 posibile. Echipa mutată în iarnă la Timișoara va evolua etapa viitoare tot acasă, pe terenul din Fratelia, urmând a primi sâmbătă vizita celor de la Real Dragșina.

About Gabriel Toth

Leave a Reply