Adelina Pastor a contribuit la una dintre cele două victorii românești din concursul pe echipe de la Vaasa (Finlanda)

România a încheiat pe locul 7 în clasamentul primei ligi a Campionatelor Europene de Atletism pe echipe, desfășurată în Finlanda, la Vaasa. În delegația României s-a regăsit și timișoreanca Adelina Pastor, care a contribuit la victoria obținută astăzi de ștafeta de 4x400m a țării noastre. Tot astăzi, un alt atlet timișorean, Cosmin Ilie Dumitrache, s-a clasat pe locul 4 în finala probei de 110m garduri.

Concursurile de ștafetă pe distanța de 400m au încheiat ediția din acest an a Campionatelor Europene pe echipe – prima ligă. România a câștigat proba feminină, având-o în componență pe timișoreanca Adelina Pastor, alături de Camelia Florina Gal, Bianca Răzor și Andrea Miklos. Timpul total al tricolorelor a fost 3:31.83, devansând cu mai puțin de o secundă Irlanda (3:32.65). Pe locul al treilea s-a clasat Elveția, cu timpul 3:33.10.

Victoria ștafetei feminine a adus României 12 puncte în clasamentul general al echipelor. De altfel, proba câștigată de Adelina Pastor & co. a fost abia a doua victorie românească de la Vaasa, după cea a Claudiei Bobocea, din proba de 1.500m.

Cu 9 puncte a contribuit și Cosmin Ilie Dumitrache. Timișoreanul legitimat la cluburile bucureștene Rapid și CSM a încheiat al patrulea finala probei de 110m garduri, cu timpul 14.25, lipsindu-i două sutimi de secundă pentru a-l ajunge pe al treilea clasat, portughezul Helio Vaz. Rezultatul de astăzi, de la Vaasa, reprezintă cel mai bun timp stagional al lui Dumitrache.

România a încheiat competiția pe echipe de la Vaasa pe locul 7, din 12 delegații, cu 246 de puncte. Pe primul loc s-a clasat Suedia (320,50 puncte), urmată de gazda Finlanda (314,50) și de Elveția (305,50).

Leave a Reply