ASU Politehnica și Mama Mia se reîntâlnesc într-un meci oficial după aproape un deceniu

asu-mamamiaASU Politehnica și Mama Mia Becicherecu Mic se vor înfrunta miercuri după-amiază, pe stadionul „Știința”, în turul secund al Cupei României. Pentru cele două formații e vorba despre o revedere într-un cadru oficial după o lungă perioadă de timp, de la ultima întâlnire directă scurgându-se mai bine de 9 ani.

ASU Politehnica și Mama Mia Becicherecu Mic s-au duelat, vreme de două sezoane, în eșalonul al patrulea, în prima jumătate a deceniului trecut. În cele patru întâlniri directe, bilanțul e favorabil alb-violeților, care au câștigat de trei ori, în vreme ce „pizzerii” s-au impus o singură dată.

În ediția 2003/2004 a „D”-ului timișean, atât ASU Politehnica, cât și Mama Mia erau noutăți pentru acest eșalon. Formația studențească, reînființată în 2003, după ce fosta echipă a Universității Politehnica fuzionase cu AEK București, a acces în Liga a IV-a pe locul formației Frola Sânandrei, care nu a mai putut onora competiția. La rândul ei, trupa din Becicherecu Mic, „născută” în 2002, se afla la prima prezență în eșalonul al patrulea, începând să-și construiască lotul cu care, trei ani mai târziu, urma să acceadă în divizia a treia.

În acea ediție de campionat, ambele dispute directe au revenit alb-violeților. La 11 octombrie 2003, într-un meci disputat pe „Știința”, ASU Politehnica se impunea cu 2-1, pentru ca în returul disputat la 1 mai 2004, să înregistreze un succes spectaculos pe terenul din Becicherecu Mic, cu scorul de 5-2.

Salvate de la retrogradare, cele două formații s-au mai întâlnit și în ediția 2004/2005. Primul duel direct avea să se înregistreze tot pe „Știința”, la 25 septembrie 2004, formația pregătită de Antonio Foale câștigând, la fel ca și cu un an înainte, cu scorul de 2-1. În retur, cu un lot subțiat considerabil, alb-violeții nu au mai făcut față celor de la Mama Mia, care s-a impus cu 4-1 la 7 mai 2005, în ceea ce avea să fie ultima dispută oficială dintre cele două echipe.

Deși a trecut, iată, aproape un deceniu de la acele confruntări, în cele două formații mai găsim câte un supraviețuitor din acea perioadă. Alb-violeții îl au pe căpitanul Tiberiu Popoviciu, care a participat cu ASU Politehnica la prima campanie în „D”, luând apoi, imediat după retrogradare, drumul eșalonului al treilea, la CS Tim Giroc. De asemenea, formația din Becicherecu Mic îl mai are în componență pe portarul Alin Culda, cel ce s-a aflat în lotul echipei și în sezonul 2004/2005.

Partida dintre ASU Politehnica și Mama Mia Becicherecu Mic va avea loc miercuri, de la ora 17.30, pe stadionul „Știința”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply