ASU Politehnica și-a stabilit primele teste

11214289_869990563085407_5164905632503738718_nASU Politehnica se află la finalul primei săptămâni de pregătire pentru Liga a III-a. Alb-violeții se antrenează în continuare într-un efectiv numeros, din care staff-ul tehnic urmează să aleagă soluțiile cele mai potrivite pentru viitorul sezon. Primul test pentru nou-veniți va fi mâine dimineață, de la ora 10, pe „Știința”, când ASU Politehnica va disputa un meci-școală, în familie.

Inițial, s-a dorit pentru mâine disputarea unui meci amical cu o formație din Serbia, care nu a putut însă răspunde invitației. În schimb, timișorenii au stabilit patru partide de verificare puternice pentru luna august:

5 august, ora 18, stadion „Știința”: ASU Politehnica – Metalul Reșița;
8 august, ora 11, stadion „Mircea Chivu”, Reșița: Metalul Reșița – ASU Politehnica;
12 august, ora 18, stadion „Știința”: ASU Politehnica – Șoimii Pâncota;
15 august, ora 11, stadion „Municipal”, Lugoj: Vulturii Lugoj – ASU Politehnica.

Timișorenii mai caută adversari pentru datele de 19 și 22 august.

Continuă mișcările de trupe

Cum spuneam, Sorin Brîndescu are în continuare sub comandă un număr mare de jucători, majoritatea fiind tineri aflați în probe. Față de numele anunțate luni, ar mai fi de notat sosirea atacantului Marco Giuricici, de la LPS Banatul, care în sezonul trecut a evoluat pentru CFR, fiind golgheterul feroviarilor, cu 11 goluri. Jucătorul în vârstă de 19 ani s-a pregătit și vara trecută cu alb-violeții, fiind însă direcționat către trupa de la Gara Mare, unde a avut șansa de a se roda. Giuricici e una dintre primele certitudini pentru sezonul viitor, lucrându-se deja la detaliile legitmării sale. Experimentații Dănuț Bilia și Bogdan Străuț se pregătesc în continuare alături de alb-violeți. Dacă în cazul primului, legitimarea sa e din ce în ce mai aproape, Străuț poartă câteva discuții pentru un transfer în străinătate. În cazul în care acestea nu se vor materializa, fundașul și-ar putea continua cariera la ASU Politehnica.

În schimb, ASU Politehnica s-a despărțit de Adrian Ilie. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani, aflat de la începutul lui 2013 în alb-violet, a optat pentru formația de Liga a IV-a Voința Mașloc (care îl dorea de mai multă vreme). Fostul decar al timișorenilor a luat această decizie din cauza programului încărcat de la serviciu, care nu i-ar mai permite să aibă o frecvență la fel de mare la antrenamente. În aceeași situație, se regăsește și fundașul central Lucian Gavriluță, care ia în calcul retragerea, în favoarea serviciului. Vă reamintim, de la ASU Politehnica au mai plecat portarul Octavian Rusu (la Vulturii Lugoj) și golgheterul Octavian Drăghici (în Liban, la Racing Beirut).

În altă ordine de idei, ASU Politehnica așteaptă să își afle adversarii și programul din viitorul sezon, care ar putea fi stabilite la ședința Comitetului Executiv al FRF de luni, 27 iulie.

About Gabriel Toth

Leave a Reply