ASU Politehnica se impune la Rovinari și redevine lider în C4

DSC_0180 (Medium)ASU Politehnica a obținut trei puncte prețioase în deplasarea de astăzi, de la Rovinari. Alb-violeții s-au impus cu 1-0 în fața „satelitului” prim-divizionarei Pandurii Târgu Jiu, la capătul unui meci extrem de echilibrat și cu un final de foc la poarta timișorenilor. Un succes prin care trupa lui Sorin Brîndescu își recâștigă prima poziție din C4, pierdută acum două săptămâni, prin eșecul cu CSO Filiași. Culmea, de această dată doljenii au venit în ajutorul alb-violeților, ținând în șah Metalurgistul Cugir.

Gazonul bun al arenei din Rovinari a fost astăzi în avantajul ambelor echipe. Atât gorjenii, cât și alb-violeții se bazează pe o posesie prelungită, astfel că perioadele de dominare au alternat în prima repriză. Jocul a început cu Pandurii la timonăși cu o primă ocazie irosită de Mărgărit în minutul 5 – șut pe lângă, din colțul careului mic. Timișorenii au început, treptat, să iasă la joc, presând tot mai mult careul lui Daniel Popescu. Golul a venit la chiar primul șut pe spațiul porții gazdelor, în minutul 28, atunci când Birău a insistat la o minge la 20 de metri și l-a lansat pe Bădăuță, care s-a desprins în alergare de doi adversari și l-a executat pe goalkeeperul gorjean. Finalul primei părți a fost liniștit, gorjenii nereușind să ofere o replică la golul marcat de timișoreni, iar cei din urmă nu s-au mai apropiat periculos de poarta alb-albaștrilor.

În partea a doua, jocul a continuat pe aceleași coordonate, însă fazele de atac ale ambelor echipe au fost influențate de vântul care sufla destul de puternic. Timișorenii au încercat să conserve rezultatul favorabil de pe tabelă, în vreme ce gorjenii s-au apropiat periculos de poarta timișorenilor în debutul primei reprize, atunci când lovitura de cap a lui Brânzan a fost respinsă de pe linia porții de Taub. Jocul s-a încins din nou pe final, atunci când gorjenii au înscris, în minutul 89, prin căpitanul Cocină, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. De precizat că timișorenii au încheiat meciul cu Patrick Peter, mijlocașul în vârstă de 15 ani făcându-și debutul în Liga a III-a, după ce i-a luat locul lui Giuricici, în minutul 73.

Victoria de astăzi, de la Rovinari, echivalează cu revenirea alb-violeților pe primul loc în C4, după ce și Metalurgistul Cugir s-a încurcat acolo unde timișorenii pierdeau acum două săptămâni. Formația din Alba a înregistrat doar o remiză în Dolj, 1-1, și rămâne la două puncte în spatele timișorenilor, dar și cu un meci în plus disputat.

Pandurii II Târgu Jiu (antrenor Claudiu Mocioi): D. Popescu – Troncan, Negrescu, Brînzan, Miroiu, Pițian, L. Tudor, Șendroiu, Dănăricu, Cocină (cpt), Mărgărit. Au mai intrat Dodoi, David, Hemidi și R. Dumitru.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Fișteag – Stefanovici, Gălan (cpt.), Todorov, Taub – Bilia – Birău, Țugui, Giuricici, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Codrea, Sulea, P. Peter și Vucea.

About Gabriel Toth

Leave a Reply