telecom98

Imagine dintr-un meci susținut de Telecom, în 1998, pe „Știința”

Promovarea realizată de ASU Politehnica la finele sezonului trecut readuce Timișoara în circuitul celui de-al treilea eșalon. Au fost două sezoane consecutive în care orașul de pe Bega nu a găzduit meciuri de Liga a III-a, și trei de când o formație cu sediul în oraș a evoluat pe a treia scenă a fotbalului românesc.

Criza fotbalului timișorean din ultimii ani continuă. Capitala Banatului nu va avea decât două echipe în primele trei ligi: ACS Poli – nou-promovată în elită și ASU Politehnica, proaspăt promovată în Liga a III-a. În ultimii doi ani a fost și mai rău, doar formația susținută de autoritățile locale fiind prezentă în competițiile organizate de FRF.

13

Actualul polist Cristi Gălan, căpitan la Flacăra, în 2012

În Timișoara, nu s-a mai jucat fotbal de Liga a III-a din ediția 2012/2013, atunci când Flacăra Făget a evoluat la Timișoara, pe stadionul „Calor”. Un sezon pe care formația patronată de Marian Trăiculescu l-a început cu o serie de actuali componenți ai lui ASU Politehnica: Burtic, Gălan, Birău, Damian, Secotă (nu mai face parte astăzi din lot, dar a trecut ulterior pe „Știința”), plus antrenorul Sorin Brîndescu, artizanul unei performanțe unice pentru Flacăra, titlul neoficial de campioană de toamnă.

Totuși, ultima formație 100% timișoreană care a reprezentat orașul în Liga a III-a a fost Poli II, în „era BkP” – patru sezoane, între 2008 și 2012. De altfel, „satelitul” vechii Poli a fost și ultima formație timișoreană care a utilizat stadionul „Știința” în această ligă. Anterior, pe terenul din spatele „Mecanicii” au mai evoluat în Liga a III-a vechea Politehnica (sezoanele 1936/37, 1937/38), Telecom (1999/00, 2000/01) și AS Politehnica (2000/01, 2001/02).

Picture 695 (Medium)

Ionuț Vucea, în toamna lui 2010, la un Gloria Arad – Poli II

ASU Politehnica e cea de-a 24-a grupare timișoreană care acede în cel de-al treilea eșalon, aflându-se la prima sa prezență la acest nivel. Cele mai multe sezoane în această ligă le-a avut UMT – 24, urmată de Electrica (fostă Progresul), cu 16 și Electromotor, cu 15. Iată lista completă a formațiilor ce au reprezentat Timișoara, de-a lungul anilor, în „C”:

24 de sezoane: UMT;
16 sezoane: Electrica (Progresul);
15 sezoane: Electromotor;
7 sezoane: CFR;
4 sezoane: Calor, Auto, Poli II;
2 sezoane: AS Politehnica, Telecom, Constructorul, ILSA, Ripensia, Politehnica, FC Banatul (36/37, 37/38);
1 sezon: ICRAL, CS Banatul (76/77), Șoimii, Armata, Romitex, Prima Banat, Freidorf, Fratelia, Galvani.

Leave a Reply