ASU Politehnica, pregătită de cantonament! Mâine dimineață liderul urcă la Moneasa

© Emanuel Titus Iliesi

23 de poliști se vor pregăti, timp de 10 zile, în stațiunea arădeană Moneasa (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

ASU Politehnica va începe mâine stagiul de pregătire centralizată de la Moneasa, care se va întinde până la data de 6 februarie. 23 de fotbaliști vor efectua antrenamente preponderent fizice, dar vor avea parte și de trei meciuri de verificare în această perioadă.

Antrenorul Sorin Brîndescu a stabilit lotul pe care îl va deplasa mâine în stațiunea montană din județul Arad. Față de jucătorii pe care alb-violeții s-au bazat în turul campionatului, au apărut două noutăți. E vorba despre atacantul Andrei Sulea și de fundașul Miodrag Todorov, ale căror transferuri au fost deja rezolvate.

În schimb, liderul din C4 se va despărți de doi fotbaliști. Unul dintre ei e fundașul Andrei Aldea, care în tur nu a bifat niciun minut în alb-violet, fiind însă prezent la jocurile echipei-satelit. Tânărul jucător se va muta cu școala la Alba Iulia. În lotul pentru Moneasa nu se regăsește nici Alexandru Rus. Atacantul care în luna februarie va împlini 20 de ani urmează a fi împrumutat până în vară la o formație din județ. Până în acest moment și-au manifestat interesul pentru el trei echipe din Liga a IV-a, dar și una din C4, Millenium Giarmata.

Iată lotul de 23 de jucători care va porni mâine dimineață, la ora 10.30, spre Moneasa:

Portari: Paul Burtic, Robert Rogojină, Emanuel Fișteag;
Fundași: Dănuț Bilia, Narcis Damian, Alexandru Contescu, Carol Taub, Branimir Stefanovici, Cristian Gălan, Ionuț Ugocian, Miodrag Todorov;
Mijlocași: Dinu Rebenciuc, Alexandru Birău, Mădălin Stancu, Răzvan Ghinescu, Marco Giuricici, Ionuț Vucea, Dorin Codrea, Andrei Țugui, Marius Marin;
Atacanți: Alexandru Bădăuță, Flavius Tulcan, Andrei Sulea.

Primul amical pentru ASU Politehnica e programat sâmbătă, de la ora 11, la Salonta, în compania divizionarei secunde Olimpia Satu Mare. Apoi, pe 3 februarie, liderul din C4 va juca împotriva unei formații din Liga a IV-a Arad, Gloria Lunca Teuz Cermei, pe terenul din Moneasa. La întoarcere, alb-violeții se vor opri la Chișineu Criș, pentru duelul cu echipa locală Crișul, campioană de toamnă în Liga a IV-a Arad.

About Gabriel Toth

Leave a Reply