ASU Politehnica dorește consolidarea poziției de lider la Ineu! Arădenii n-au mai pierdut acasă de peste 7 luni

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica a luat principala opțiune pentru promovarea în liga secundă, după victoria categorică de vinerea trecută, 5-1 cu Performanța Ighiu. Un succes menit să le redea și încrederea elevilor lui Sorin Brîndescu, pentru finalul de sezon care se anunță de foc în partea superioară a clasamentului. Alb-violeții își propun să își consolideze fotoliul de lider recâștigat etapa trecută printr-o victorie sâmbătă, la Ineu. Un teren unde se câștigă însă extrem de greu în acest sezon.

CS Ineu e, de multă vreme, o echipă fără obiectiv, aflându-se la o distanță considerabilă atât de tumultul luptei pentru promovare, cât și de grijile retrogradării. Totuși, acest lucru nu i-a împiedicat pe elevii lui Cristian Sculici să pună probleme unor echipe mai bine cotate în acest retur, mai cu seamă în propriul fief.

De altfel, gruparea din Țara Zarandului e una dintre cele mai redutabile din serie pe propriul teren, unde a cedat în total 10 puncte în acest sezon (dintre care 6 în debutul campionatului, unul nefast pentru arădeni). Ultima echipă care a triumfat la Ineu a fost Performanța Ighiu, care s-a impus cu 4-0 în fieful alb-albaștrilor la 26 septembrie 2015. S-au scurs de atunci aproape șapte luni și jumătate, cu nouă meciuri organizate la Ineu, din care oaspeții s-au mulțumit cel mult cu o remiză. E drept, în acest interval nu a jucat la Ineu niciuna dintre pretendentele la promovare.

În acest retur, doar două formații au plecat neînvinse de pe terenul formației lui Cristian Sculici. E vorba despre rivala locală Național Sebiș și de revelația returului Cetate Deva, de fiecare dată înregistrându-se o remiză albă. Precedentul meci de acasă a fost câștigat fără mari emoții de ineuani, 2-0 cu Mama Mia Becicherecu Mic, o formație ce s-a prezentat însă fără o parte dintre oamenii de bază, aflați în conflict cu clubul la vremea respectivă.

Așadar, bilanțul Ineului în jocurile de pe teren propriu e demn de remarcat: 7 victorii, 2 remize și 2 înfrângeri și un golaveraj de 16-9, asta în vreme ce pe teren străin, elevii lui Cristian Sculici au câștigat o singură dată, au smuls două remize și au fost învinși de 9 ori. De altfel, în runda precedentă, arădenii au reușit să obțină primul punct extern din retur, după 0-0 la Măgura Cisnădie, o formație redutabilă în sezonul de primăvară. Cristian Sculici s-a bazat în meciul din județulul Sibiu pe un 4-1-4-1, cu Mitrea – Popovici, Bier, Iaroș, Hulbăr – Zdrențan – Ciocan, Spătaru, Botaș, Talpaș – Mașniță, pe parcurs mai intrând Cioboată și Jazzley.

Victorie cu emoții în tur pentru alb-violeți

ASU Politehnica și CS Ineu s-au întâlnit o singură dată într-un meci oficial, în turul acestei ediții de campionat, pe „Știința”. Aspectul jocului părea la un moment dat să ducă spre un succes fără mari bătăi de cap pentru elevii lui Sorin Brîndescu, însă situația avea să se schimbe pe final. În meciul din 7 noiembrie, alb-violeții aveau 2-0 la pauză, grație reușitelor lui Gălan (25) și Giuricici (33), însă zărăndanii au revenit în joc, în minutul 70, atunci când experimentatul Bier a transformat un penalti. Iată cum se prezentau cele două formații în partida din urmă cu o jumătate de an:

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gălan (cpt.), Bilia, Taub – Stancu – Birău, Giuricici, D. Codrea, Vucea – Bădăuță. Au mai intrat Stefanovici, Țugui, Ghinescu și Rus.

CS Ineu (antrenor Cristian Sculici): Bujor – Zdrenţan, Wild (cpt.), Tudoroiu, Hulbăr – Bier, Clej – Huțanu, Stănaia, Ciocan – Mașniță. Au mai intrat Talpaș, Kocsis, Cioboată și Șulumberchean.

ASU Politehnica și CS Ineu s-au mai întâlnit și în iarnă, chiar în fieful arădenilor, dar de această dată cu prilejul unui meci de verificare. Alb-violeții reușeau să se impună clar, 3-0, în partida disputată la 17 februarie, pe terenul „Armonia” (al doilea stadion al Ineului). Marcau atunci pentru timișoreni Birău (14), Ghinescu (52) și Gălan (63).

Partida CS Ineu – ASU Politehnica, din etapa a XXVI-a din C4, se va disputa sâmbătă, de la ora 18.

About Gabriel Toth

Leave a Reply