ASU Poli, pe terenul unei formații abonate la podium

chisoda
ASU Poli va evolua miercuri, în ultima intermediară a turului, pe terenul lui FC Chișoda, singura formație care a terminat fiecare sezon pe podium în istoria participărilor în eșalonul al patrulea. Gruparea de lângă Timișoara a promovat în premieră la acest nivel în 2008, sub conducerea antrenorului actual, Adrian Șețu, remarcându-se drept una dintre cele mai puternice echipe în ultimii ani.

stemaFC Chișoda sărbătorește în acest an un deceniu de activitate. Micuța localitate de lângă Timișoara și-a reînființat echipa de fotbal în 2003, iar patru ani la rând a evoluat în Campionatul Municipal. În acest răstimp, pe stadionul din localitate, activa în „D” echipa Tim Stars Timișoara, la care au evoluat o bună parte a celor implicați mai târziu la FC Chișoda.

Echipa a obținut promovarea în „Județ” în 2007, iar un an mai târziu urca, în premieră, în eșalonul al patrulea. A fost o promovare en fanfare pentru elevii lui Adrian Șețu, care au câștigat seria a II-a cu 83 de puncte în cont, la 24 de lungimi de a doua clasată, Milenium Moșnița Veche. Și mai impresionantă a fost forța ofensivă a chișodenilor, care au înscris atunci 131 de goluri în 30 de meciuri disputate. La această performanță a contribuit din plin Ionuț Cruceru, golgheterul echipei, care marca în acel sezon 53 de goluri. Iată și lotul cu care FC Chișoda promova în „D”, la finele sezonului 2007/2008:

Ciorogariu, Luca, Isar (portari), Iovițu, Lăptucă, Iuhas, Ilcău, Mureșan, Văcaru, Radu, Golea, Pătrășcoiu (fundași), Arva, Nichici, Poștaru, Buia, Tomescu, Codreș, Năvală, Noje, Radu (mijlocași), Cruceru, Șișcă, Ov. Utfineanț, Lazăr (atacanți).

În lotul din prezent al echipei, ultimii mohican rămas din trupa ce promova în Liga a IV-a sunt fundașul Daniel Ilcău, fotbalist în vârstă de 31 de ani, și care din 2006 evoluează pentru FC Chișoda, deci de pe vremea Campionatului Municipal, și mijlocașul Dinu Golea.

„Bero” Popoviciu, acum cinci ani, în tricoul Chișodei

„Bero” Popoviciu, acum cinci ani, în tricoul Chișodei

Poliști trecuți pe la Chișoda

În lotul alb-violeților se regăsesc câțiva fotbaliști ce au trecut prin curtea grupării din Chișoda în anii trecuți. Căpitanul lui ASU Poli, Tiberiu Popoviciu, a evoluat pentru această echipă în sezonul 2008/2009, atunci când era nou-promovată în eșalonul al patrulea. Cu „Bero” în echipă, Chișoda s-a clasat pe locul 2 în acel campionat, la două puncte în spatele campioanei AC Recaș, a câștigat Cupa de Iarnă și apoi Supercupa în sală, precum și faza județeană a Cupei României.

Ulterior, avea să sosească la echipă și Adrian Ilie, cel ce a evoluat în mai multe „mandate” la Chișoda. Primul s-a încheiat la mijlocul sezonului 2010/2011, când a plecat la Făget, cu care a promovat în Liga a III-a, iar al doilea s-a încheiat în această vară, când a fost cedat definitiv la ASU Poli, după ce în returul campionatului trecut a evoluat în alb-violet sub formă de împrumut.

La FC Chișoda au mai jucat, de-a lungul anilor, alți doi fotbaliști cunoscuți fanilor alb-violeți. Florin Iovițu și Dorin Guran au petrecut turul campionatului trecut la ASU Poli, ei aflându-se în lotul Chișodei în primul sezon de Liga a IV-a. De altfeșl, primul dintre ei a și promovat cu această echipă din Campionatul Județean.

Abonați la podium

FC Chișoda e o echipă atipică pentru acest eșalon. Deși a terminat numai pe podium de la promovare și până în prezent, nu a reușit niciodată să acceadă mai sus. Cel mai aproape a fost în 2010, atunci când din postură de campioană a „D”-ului, a disputat un baraj la Caransebeș, cu Termo Turnu Severin, pierdut însă cu 1-2. Stroe și Albinaru au asigurat atunci un avans de două goluri pentru mehedințeni, iar Rațiu a punctat, în minutul 74, pentru echipa antrenată de Romică Buia.

Iată cum arăta echipa Chișodei la acel baraj: Ionescu – Ilcău, C. Bogdan, Rahovan, Vereșteanu – Toroni, Bungău, Noje – Buia – Rațiu, Abu Lebda. Pe banca de rezerve au luat loc Lucacel – Lupulescu, Buleică, Vinca, Văcaru, Golea și Crișanov.

Cu această ocazie, FC Chișoda a reușit și o contraperformanță, fiind singura campioană a Timișului ce nu a reușit promovarea în Liga a III-a din 2006 încoace, atunci când FRF a reintrodus barajele de promovare în eșalonul al treilea.

Iată și clasările Chișodei în cele cinci sezoane petrecute până în prezent în Liga a IV-a:

2008/2009 – locul 2
2009/2010 – locul 1
2010/2011 – locul 3
2011/2012 – locul 2
2012/2013 – locul 3

În prezent, FC Chișoda ocupă locul 5 în Liga a IV-a, cu 13 puncte acumulate în șapte meciuri și un golaveraj de 22-16. În ultima etapă, la Șag, antrenorul Adrian Șețu a folosit următoarea formulă: Sârbu – Ilcău, Petrovici, Vițan, Berceanu – Golea, Aldea, Bungău, Vereșteanu – Abu Lebda, Crișanov. Au mai intrat Rigo și Tismănaru. Să mai precizăm că la jocul de miercuri, cu ASU Poli, Chișoda nu va putea conta tocmai pe cel mai vechi jucător din lot, Daniel Ilcău, eliminat în ultimul minut al disputei de pe malul Timișului.

Partida FC Chișoda – ASU Poli se va disputa miercuri după-amiază, de la ora 17.30.

About Gabriel Toth