ASU Poli învinge la scor de forfait la Bacova

1
ASU Poli s-a impus fără mari emoții pe terenul celor de la AS Bacova, scor 3-0, și se menține în plasa liderului Progresul Racovița. Jocul de astăzi a consemnat prima reușită a fostului internațional Alin Stoica în tricoul alb-violet.

ASU Poli a câștigat fără să forțeze la Bacova. După un joc fără strălucire, în care majoritatea elevilor lui Paul Codrea au părut fără vlagă, alb-violeții și-au mai trecut în cont trei puncte în penultima deplasare a sezonului. Timișorenii au dominat teritorial, punctând la prima ocazie mai periculoasă prin Marchiș, care a reluat simplu din fața porții o pasă a lui Panc. Până la pauză, golgheterul alb-violeților ar fi putut realiza dubla, însă a tras puțin pe lângă, aflat față în față cu goalkeeperul gazdelor.

În partea secundă, ASU Poli a reușit descătușarea, Alin Stoica semnând prima sa reușită în alb-violet în minutul 56. După câteva minute bune în care gazdele au presat poarta lui Burtic, oaspeții au stabilit scorul de neprezentare în minutul 73, prin același Marchiș, gol ce a liniștit complet finalul de meci.

ASU Poli a abordat jocul de astăzi în formula Burtic – Florea, Hușanu, Obrejan, Maranescu – Ilie, Popoviciu (cpt.), Varga, Stoica – Panc, Marchiș. Au mai intrat Otiman, Feher, Mărăndescu și Făgețan.

„Sincer, nu mă pot declara mulțumit de meci, astăzi am prestat unul dintre cele mai slabe jocuri de când am preluat echipa. Asta le-am și reproșat și băieților la pauză, cred că atitudinea noastră nu a fost cea mai potrivită. Mă bucur pentru Alin Stoica, a reușit primul său gol, și-a dat drumul la joc în repriza a doua, deși în prima parte a fost și el puțin cam timid. El are nevoie să joace cât mai mult și sunt convins că nivelul lui va crește de la joc la joc”, ne-a declarat la final antrenorul alb-violeților, Paul Codrea.

About Gabriel Toth

Leave a Reply