Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a spart gheața în 2018, reușind astăzi cel mai clar succes al sezonului, 5-0, în deplasare, cu Metaloglobus București. Antrenorul principal al alb-violeților, Antonio Foale, s-a declarat pe deplin mulțumit de comportarea din teren a elevilor săi, însă atrage atenția că trebuie să rămână cu toții cu picioarele pe pămând, deoarece sâmbătă urmează un nou examen important, la Balotești.

„Un joc foarte bun din partea noastră. Chiar am jucat exact ceea ce ne-am propus înainte de acest meci. Se pare că a ieșit soarele și pe strada noastră! Și în ultimele două jocuri, cu Mioveni și Hermannstadt, am reușit prestații bune, însă nu am reușit să câștigăm. Ce a fost diferit astăzi a fost faptul că nu am luat gol, am reușit să rămânem cu moralul ridicat și să dăm rapid și al doilea gol, după deschiderea scorului. Astfel că, e normal, ne-am dezlănțuit. Băieții chiar au respectat tot ceea ce am lucrat, fiecare și-a respectat sarcinile de post și de linie”, a declarat Antonio Foale, după victoria la scor din Pantelimon.

Tehnicianul polist a fost nevoit să efectueze încă din minutul 32 prima schimbare, Ionuț Plămadă părăsind terenul accidentat.

„A suferit o contractură musculară, acesta a fost diagnosticul medicilor. Vom vedea dacă vom conta pe el și la Balotești. Foarte important e cum se va simți mâine. Atunci ne vom da seama cât e de gravă contractura. Momentan i s-a pus gheață și așteptăm…”, a spus Foale, despre starea atacantului polist.

„Nea Toni” consideră că, după un astfel de rezultat, cel mai greu va fi să îi mențină pe elevii săi cu picioarele pe pământ.

„E cel mai important lucru să rămânem cu picioarele pe pământ. Chiar dacă am învins astăzi cu 5-0, trebuie să rămânem aceiași, să fim la fel de modești, pentru că rezultatele vin. Dar, cum spuneam, trebuie să ne respectăm așa cum ne-am respectat până acum. A fost doar un joc și nici nu avem timp să ne bucurăm prea mult, pentru că sâmbătă vine altul. Deja ne gândim la ce va fi cu Balotești”, a mai spus Antonio Foale.

Politehnica rămâne cantonată la Snagov în următoarele zile, iar mâine și vineri are programat câte un antrenament la Centrul FRF din Buftea. Sâmbătă, de la ora 11:00, alb-violeții vor evolua pe terenul lui CS Balotești.

Leave a Reply