Politehnica Timișoara a fost învinsă pe teren propriu astăzi, de echipa clasată pe poziția a doua în „B”, AFC Hermannstadt. Sibienii s-au impus la limită, scor 1-0, la capătul unui meci în care timișorenii au irosit și o lovitură de pedeapsă.

„Meciul s-a jucat, după părerea mea, de la egal la egal. Îmi și felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au arătat-o, pentru angajamentul pe care l-au arătat pe un astfel de teren. Cu puțin noroc, meciul s-ar fi putut încheia cu un rezultat de egalitate”, au fost concluziile antrenorului principal al alb-violeților, Antonio Foale.

Un moment-cheie al meciului s-a consemnat în minutul 20, atunci când Cornel Predescu a irosit o lovitură de pedeapsă, trăgând pe centru și fiind ghicit de portarul oaspeților, Toma Niga.

„Putem spune că a fost acela momentul psihologic, deși un penalti se mai și poate rata. Ceea ce îmi pare rău, e că nu a fost bătut cum trebuie. Ar fi fost altceva dacă o dădea pe lângă bară sau peste transversală. A bătut rău, dar nu putem înfrângerea în cârca lui Predescu”, consideră Antonio Foale.

În partea secundă, Politehnica a periclitat buturile vizitatorilor mai cu seamă prin nou-intratul Vasile Nicolae. Cel poreclit „Ciubuc” a încercat deseori poarta cu șuturi de la distanță, unele fiind chiar foarte aproape de rezultatul dorit.

„A încercat mult cu șuturi de la distanță. Poate uneori prea mult… Însă cu acest scop am și făcut schimbarea, l-am introdus pe «Ciubuc» tocmai pentru a da o altă dinamică jocului”, a mai spus Foale.

Pentru Politehnica urmează o săptămână extrem de încărcată, cu două jocuri în zona capitalei. Miercuri, alb-violeții dispută restanța de pe terenul nou-promovatei Metaloglobus București, iar la final de săptămână vor evolua la Balotești.

Leave a Reply