Alexandru Schwartz (1909-1994)

Unul dintre fotbaliștii năstrușnici ai perioadei interbelice, prezent în cartea de anectode a lui Petre Steinbach, e Alexandru Schwartz. „Șobi” a evoluat timp de nouă ani la Ripensia Timișoara, fiind parte a celei mai temute linii de înaintare din anii 30 (Bindea – Beke – Ciolac – Schwartz – Dobay). Dar să-i dăm cuvândul lui Steinbach…

Internaționalul Schwartz („Șobi”, cum îi spuneau prietenii) avea deja un „trecut”, la data debutului său ca inter-stânga în echipa de 18 carate a Ripensiei.
Arădean de origine (n.n. de fapt, Schwartz e originar din Târgu Mureș), la vârsta de 18 ani este titular în echipa locală A.T.E., de unde, peste puțin timp, se transferă la clubul Bastya din Szeged, atras de promisiunile unui impresar care „văzuse” mai repede decât timișorenii stofa viitorului partener al lui Dobay.
În contact era prevăzută o clauză: jucătorul primește un salariu lunar, plus o slujbă retribuită cu echivalentul indemnizației sale de fotbalist. Până la asigurarea acestei slujbe, suma este acoperită de club.
Dintru început, problema unui serviciu pentru noul jucător nu s-a pus, astfel că Schwartz încasa cu regularitate cele două salarii, mulțumit de o carieră care se desfășura sub atât de frumoase auspicii la cei 19 ani neîmpliniți ai săi.
Dar peste câteva luni este chemat la conducerea clubului. I se spune:
– Tinere, suntem mulțumiți de dumneata. Dar trebuie să-ți găsim un serviciu, așa cum au și ceilalți jucători din echipă. Vei câștiga ca și până acum, în schimb clubul va realiza o economie. Cât despre slujbă, o vom găsi! Dar spune, ce meserie ai?
Schwartz răspunde fără ezitare:
– Eu sunt blănar.
Conducătorul stă o clipă pe gânduri. Murmură: „Blănar… și acum suntem abia în iulie… E cam devreme!”. Apoi decide:
– Bine, Schwartz, poți să pleci. Te vom chema altădată.
Pe la sfârșitul lunii noiembrie, o nouă invitație în biroul președintelui. Alt conducător, dar aceeași problemă.
– Schwartz, ești singurul jucător fără slujbă. Trebuie să-ți găsim una. Ce meserie ai spus că ai?
– Sunt grădinar, ca și tata!
Conducătorul e puțin contrariat.
– Bine, dar parcă știam că ai altă meserie de bază, pielar sau am așa ceva. Ce „grădinărie” se poate face în luna decembrie?
Schwartz clipește candid și lasă, puțin rușinat, privirea în jos. Interlocutorul continuă:
– Nu-i nimic. Vezi-ți de treabă! Însă la primăvară să te prezinți singur, ca să-ți iei slujba în primire!
Dar în primăvara următoare, Șobi a revenit la meseria „de bază”, aceea de… blănar, așa încât a reușit să mai rămână în continuare fără slujbă și cu două salarii, până când…
…Până când, dându-și seama că povestea cu cele două meserii de sezon nu mai „ține”, i s-a făcut dor subit de părinți și de prieteni și a solicitat, cu lacrimi în ochi, dezlegarea.
Care, în cele din urmă, i-a fost acordată!

(Sursa: Petre Steinbach, Fotbalul se joacă râzând, Ed. Junimea, Iași, 1972, p. 34-36)

– va urma –

Episoade anterioare:

  1. Operativitate
  2. „Numai eu cu tine!”
  3. Treaba lor!
  4. Incredibil, dar adevărat!

Leave a Reply