În primăvara anului trecut, Informatica și City’US jucau cu titlul național pe masă. La vremea respectivă, formația din Târgu Mureș s-a încoronat campioană, experiența componenților de atunci ai echipei spunându-și cuvântul. A trecut mai puțin de un an și jumătate, iar un Informatica – City’US a ajuns un simplu antrenament cu public (ce-i drept, nu prea numeros) pentru timișoreni. Astăzi, în confruntarea din etapa a 5-a a Ligii I, a fost 10-0 pentru bănățeni și doar evoluția bună a portarului vizitatorilor, Mihai Tătar, a făcut ca diferența să nu fie și mai mare.

Practic, meciul de astăzi nu a avut istoric. După cum a declarat la final antrenorul-jucător al Informaticii, Robert Lupu, a fost un bun prilej pentru cei șase jucători implicați recent în barajul pentru EURO 2018 să se reobișnuiască cu întrecerea internă. Totul a fost clar încă de la pauză, când tabela din sala „Constantin Jude” indica 4-0 pentru amfitrioni. Combinata româno-sârbo-braziliană a Informaticii a continuat spectacolul și în repriza a doua, înghețând tabela la un scor „rotund”, 10-0!

Un meci de excepție făcut de Savio Valadares și Stefan Rakic, care au înscris de câte trei ori în poarta lui City’US. Câte o „dublă” au reușit, în această după-amiază, Felipe Oliveira și Milos Simic.

În celelalte jocuri ale etapei a 5-a:

Muncitorul Reșița – Autobergamo Deva 1-11
Dunărea Călărași – Imperial Wet Miercurea Ciuc 5-3
FK Odorheiu Secuiesc – Spicom Sfântu Gheorghe 9-3
United Galați – Politehnica Iași 5-4

Lider a ierarhiei e Autobergamo Deva, campioana en titre fiind singura grupare cu punctaj maxim după cinci runde. O urmează FK Odorheiu Secuiesc, cu 13 puncte, și United Galați, cu 12. Informatica ocupă, deocamdată, doar locul al patrulea, cu 10 puncte, însă cu un joc mai puțin disputat. Restanța din etapa a 4-a, de pe terenul Politehnicii Iași, se va juca mercuri, 18 octombrie, de la ora 17:00.

Până atunci, Informatica va juca în uvertura rundei a 6-a vineri, de la ora 18:00, tot în deplasare, cu „lanterna” Spicom Sfântu Gheorghe. Formația din Covasna nu a acumulat niciun punct în acest sezon, la fel ca City’US, cele două grupări fiind departajate de golaveraj: 6-29 pentru fosta campioană a României și 5-30 pentru Spicom.