Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara primește, în etapa a 28-a a Ligii a II-a, replica unei formații incomode, care de etape bune s-a instalat pe poziția a 4-a în clasament, CS Afumați. Mijlocașul alb-violeților, Alin Ignea, e de părere că el și colegii săi pot depăși orice adversar și că o clasare între primele cinci echipe ar fi un obiectiv realizabil în acest sezon.

„Va fi un meci greu, în compania unei echipe bune, care e preocupată de joc. Acest lucru ne convine și nouă, pentru că astfel ne putem desfășura și noi altfel jocul. Sperăm să câștigăm și să îi facem fericiți pe suporteri. Noi ne dorim să urcăm cât mai sus în clasament și, dacă se poate, să încheiem în primele 5 echipe acest sezon”, a declarat Ignea, înaintea meciului de mâine.

Mijlocașul polist a vorbit și despre atmosfera din lot, după cele două rezultate opuse obținute săptămâna trecută în deplasare, 5-0 cu Metaloglobus și 1-2 cu Balotești.

„Atmosfera e chiar foarte bună. Ne-a ajutat foarte mult și victoria cu Metaloglobus, pentru că a fost prima din această primăvară. E păcat că la meciul cu Balotești am pierdut, pentru că am reușit o primă repriză foarte bună. Partea a doua a fost mai modestă din toate punctele de vedere și nu am știut să gestionăm avantajul pe care l-am avut”, a mai spus Ignea.

Fotbalistul Politehnicii a reiterat faptul că el și colegii săi abordează fiecare meci cu gândul la victorie, mai ales că, în opinia sa, alb-violeții formează una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului.

„Nu avem doar o sete de revanșă față de Afumați. Vrem să câștigăm în fața fiecărei echipe și să terminăm în primele 5. Ca lot, cred că suntem în primele trei din Liga a II-a și, după părerea mea, prestăm cel mai bun joc din campionat. Din păcate, rezultatele nu ne-au ajutat. Sperăm ca de acum să câștigăm meci de meci, iar acum cel mai important e cel cu Afumați”, a conchis Ignea.

Partida Politehnica Timișoara – CS Afumați va avea loc mâine, de la ora 15:00, pe stadionul „Știința”.

Leave a Reply