Alin Ignea, al doilea transfer al Politehnicii: „Respectul suporterilor îl câștigi pe teren”

Politehnica Timișoara a bifat al doilea transfer al verii. Alb-violeții au bătut palma cu mijlocașul central Alin Ignea, care în sezonul trecut a evoluat în Liga I, la concitadina ACS Poli. Noul fotbalist al divizionarei secunde își dorește, în primul rând, să fie sănătos în viitoarea stagiune, după ce în ultimul an a fost chinuit de o accidentare gravă, care l-a ținut departe de gazon aproximativ nouă luni.

Alin Ignea spune că, în alegerea sa, a contat faptul că își poate continua cariera în orașul natal, dar și insistența cu care a fost curtat de conducerea Politehnicii.

„A fost o mutare simplă, din punctul meu de vedere, pentru că sunt acasă și mi-am dorit foarte mult să rămân la Timișoara. Cei de la Politehnica m-au dorit foarte mult, în ultimele două săptămâni au insistat foarte mult să vin la echipă. Înseamnă că oamenii se bazează pe mine și de aceea am ales să vin aici”, ne-a declarat Ignea.

În vara anului trecut, Alin Ignea a semnat cu ACS Poli, dar s-a accidentat grav la un meci amical. Verdictul medicilor a fost dur: ruptură a tendonului lui Ahile, iar absența sa de pe gazon a fost îndelungată. Ignea a reintrat în programul normal al echipei abia în primăvară, bifând două meciuri în Liga I pentru ACS Poli, dar și returul semifinalei Cupei României, cu Astra Giurgiu.

„Pe plan personal, îmi doresc să fiu sănătos, să pot să muncesc și să-mi ajut cât mai mult echipa din teren. Echipa am urmărit-o și în sezonul trecut și îmi doresc ca în viitorul campionat să fim cât mai sus, chiar în primele echipe dacă se poate. Trebuie să facem tot ce depinde de noi să câștigăm fiecare meci”, afirmă Ignea.

Noul mijlocaș al Politehnicii va începe antrenamentele luni și spune că Bogdan Andone a insistat, la rândul lui, pentru acest transfer. „Am discutat cu dânsul, m-a sunat de când a venit la Poli și am avut de atunci mai multe discuții. M-a dorit și el foarte mult, iar acest lucru a contat enorm în alegerea mea”, a mai spus Ignea.

Mijlocașul timișorean își dorește să îi cucerească pe suporterii Politehnicii prin prestațiile sale din tere. „Vom încerca să facem mult mai mult decât în sezonul trecut și vom face tot posibilul să fim între primele echipe. Degeaba am spune acum că vom face sigur una și alta… respectul suporterilor îl câștigi pe teren, nu lansându-te în promisiuni înaintea sezonului”, a mai precizat Ignea.

Alin Ignea s-a născut la 28 aprilie 1989 la Timișoara și a început fotbalul la Auto. A mai evoluat pe parcurs la Hexe Jebel, Național Sebiș, UTA, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, FC Olt Slatina, FCM Baia Mare și ACS Poli. În eșalonul de elită are 3 apariții, iar în Liga a II-a are la activ 137 de meciuri și 12 goluri. Pe site-ul de specialitate transfermarkt.de e cotat, în acest moment, la 50.000 de euro, cu un maximum de 325.000 de euro atins în 2012, pe când era jucătorul UTA-ei.

About Gabriel Toth

Leave a Reply