mihuBC Timba a anunțat astăzi parafarea unui nou transfer pentru viitorul sezon. La fel ca și în cazul lui Leo Filip, e vorba despre un comeback. Pivotul Alexandru Mihuți revine în tabăra „urșilor”, după o jumătate de sezon în care a evoluat la BC Mureș.

Alexandru Mihuți se întoarce la Timba, după numai o jumătate de an. La mijlocul lunii februarie, pivotul originar din Deva îi părăsea pe galben-negrii, dând curs unei oferte venite de la, pe atunci, vicecampioana la zi a României, BC Mureș. Jucătorul în vârstă de 26 de ani nu a rupt însă gura târgului în Ardeal, bifând doar patru jocuri, cu medii de 1.5 puncte, 0.8 recuperări și 0.3 pase decisive, în 4 minute și 23 de secunde petrecute pe parchet pe meci.

Practic, cel mai bun joc făcut de Mihuți la Târgu Mureș a fost chiar cel contra fostei și acutalei sale echipei, Timba, în victoria cu 123-81, din 3 aprilie, atunci când a marcat patru puncte, antrenorul Sekulovic menținându-l în luptă vreme de 8 minute și 51 de secunde.

În prealabil, Mihuți bifase 16 jocuri în ediția 2013/2014 a Ligii Naționale pentru Timba, cu medii de 4.1 puncte, 2.3 recuperări și 0.6 pase decisive, în 18 minute jucate pe meci.

Mihuți se va alătura lotului formației timișorene, care se află de astăzi cantonat în localitatea sârbă Vrbas. Primul amical al verii pentru Timba va avea loc duminică, în compania grupării Spartak Subotica.

Leave a Reply