CSU Poli pare să repete și în acest sezon experiența ultimilor ani. Pornită cu obiective îndrăznețe și cu ochii spre scena europeană, gruparea alb-violetă se îndepărtează tot mai mult de locurile fruntașe, cu fiecare etapă ce trece. Șeful Ligii Profesioniste de Handbal, Alexandru Dedu, e la rândul său sceptic în privința șanselor echipei la care a scris istorie în urmă cu două decenii.

Alexandru Dedu e unul dintre cei mai titrați handbaliști „șlefuiți” la Timișoara. Ploieștean de origine, longilinul pivot a ajuns la Politehnica în 1988, atunci când avea doar 17 ani, iar trei sezoane mai târziu sărbătorea cu Vlad Caba, Vasile Sajenev sau Alexandru Matei titlul național. După extaz, a venit agonia la Poli, care după trofeul din 1991 și-a pierdut cei mai buni handbaliști, printre care și Dedu, ajuns în curtea Stelei. După două titluri cucerite cu bucureștenii, a aterizat în lumea bună a handbalului european, la Barcelona, unde a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și o Supercupă a Europei.

În prezent, Alexandru Dedu e președintele nou-înființatei Ligi Profesioniste de Handbal, rămânând însă cu ochii și pe echipa unde a simțit pentru prima oară gustul performanței, CSU Poli.

Fostul campion în alb-violet nu crede că trupa pregătită de Nedeljko Vuckovic va reveni în cupele europene la finele acestui sezon, chiar dacă, teoretic, încă ar mai exista șanse.

„În acest an nu cred că Politehnica poate face pasul spre Europa. Sesizez, în schimb, o foarte mare seriozitate a factorilor de decizie și cred că aici se poate construi un club foarte frumos. Au început mai greu campionatul, rămâne de văzut cum îl vor termina. Dar tind totuși să cred că anul ăsta nu vor merge în cupele europene”, a punctat Dedu.

Șeful Ligii Profesioniste e de părere că pentru a se forma o generație precum cea din 1991, e nevoie ca întreg orașul să fie conectat la acest țel. „Performanța din 1991 se va repeta atunci când se va investi, și nu mă refer neapărat la bani. În momentul în care tot ce înseamnă autoritate locală își va dori ca Poli să devină campioană, sunt convins că se va putea realiza acest lucru”, a mai spus Dedu.

După șapte etape, CSU Poli Timișoara ocupă locul 7 în clasament, cu 3 victorii și 4 înfrângeri. Următorul joc al alb-violeților va avea loc luni, în deplasare la HC Odorhei, echipă pregătită de un alt fost polist din generația 1991, Vlad Caba.

Leave a Reply