Politehnica Timișoara se întoarce pe „Știința”, pentru ultima oară în actualul sezon. Astăzi, de la ora 18:00, alb-violeții vor înfrunta Foresta Suceava, ultima clasată a ligii secunde și care sosește la Timișoara, în mod cert, cu gândul de a scoate măcar un punct care să îi păstreze speranțe pentru salvare.

Politehnica îl va avea și la acest meci în lot pe Alexandru Gașpar, mijlocașul în vârstă de 15 ani care a luat deja contactul cu nivelul eșalonului secund în această primăvară. Partida cu Foresta, de astăzi, ar putea reprezenta prima sa partidă oficială pe „Știința” în tricoul primei echipe, un fapt care îl motivează suplimentar.

„Va fi un meci greu, pentru că Foresta își joacă șansa de a rămâne în Liga a II-a. Sper să fie un meci bun, pe care să îl câștigăm. Iar pe plan personal, îmi doresc să joc și, dacă se poate, să și marchez”, a declarat Gașpar.

Foarte tânărul fotbalist al Politehnicii a debutat pe a doua scenă fotbalistică la 13 aprilie, atunci când a bifat 9 minute în partida din deplasare, cu Dunărea Călărași, pierdută de timișoreni cu 2-0. „Gașpi” spune că s-a obișnuit cu atmosfera de la echipa de seniori, alături de care se pregătește încă din iarnă.

„M-am obișnuit, bineînțeles. Am găsit aici un grup foarte unit și toți băieții m-au primit cu brațele deschise. Nivelul din Liga a II-a e unul mult mai ridicat, în comparație cu competițiile de juniori. Sunt jucători cu experiență, profesioniști, unii au și evoluat la nivele superioare. Îmi place atmosfera și simt că pot să fac și eu față”, a mai spus Gașpar.

Alexandru Gașpar s-a născut la 6 ianuarie 2003 la Timișoara și a început fotbalul la vârsta de 6 ani sub comanda lui Iulian Prodana. E exponent al generației care a adus primul titlu național sub egida centrului juvenil al Politehnicii, în 2016. Calitățile sale l-au transformat într-o țintă pentru marile cluburi ale continentului, fiind monitorizat atent de West Ham United. În plus, e internațional U15, fiind o prezență constantă în lotul României de la această categorie de vârstă.

Partida Politehnica Timișoara – Foresta Suceava se va disputa astăzi, de la ora 18:00, pe stadionul „Știința”, în cadrul etapei a 35-a a ligii secunde.

Leave a Reply