Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Politehnica Timişoara a disputat astăzi al doilea amical al verii, în compania formaţiei de Liga a IV-a, Avântul Periam. După victoria cu 11-0 de sâmbătă, cu Unirea Jimbolia, elevii lui Bogdan Andone au reuşit şi astăzi un scor-fluviu, 10-0, într-un meci în care au fost testaţi noi jucători.

Alb-violeţii au testat astăzi doi jucători proveniţi de la ACS Comuna Recea, formaţia pregătită de Romică Buia – mijlocaşii Chindea şi Giurgiu, dar şi un fundaş originar din Sighetu Marmaţiei, Grigore Turda. De asemenea, a fost testat şi Daniel Sârbu, un tânăr atacant din generaţia 1997, provenit de la ACS Poli.

Meciul cu Avântul Periam s-a desfăşurat pe durata a trei reprize de câte 35 de minute, în care alb-violeţii au reuşit să scuture de 10 ori plasa. În primul mita, Politehnica a înscris în două rânduri, prin Vucea (min. 4) şi Giurgiu (min. 19). Cele mai multe goluri – nu mai puţin de şase – au fost realizate în repriza secundă: Gălan (min. 50 – pen.), Ignea (min. 53, 60) şi Bădăuţă (min. 54, 64). În partea secundă, timişorenii au mai punctat de două ori, prin Daniel Sârbu (min. 73) şi David Sârbu (min. 96).

Iată cum au arătat formulele utilizate de antrenorul Bogdan Andone în cele trei reprize ale întâlnirii:

Repriza I: Fişteag – Turda, Mera, Coadă, Taub – Giuricici, Stancu, Birău – Giurgiu, Staicu, Vucea;

Repriza a II-a: Gîrlea – Gîţ (Bilia) Turda, Gălan, Taub (Bîte) – Crişanov, Ignea, Ţugui – Chindea, Bădăuţă, Ghinescu;

Repriza a III-a: Filip – Gîţ, Bilia, Telescu, Bîte – David Sârbu, Lazea, Buzdugan – Oancia, Daniel Sârbu, Neamţu.

În altă ordine de idei, Politehnica s-a despărţit în această săptămână de Bogdan Nicolescu. Acesta şi-a manifestat intenţia de a evolua, pe perioada verii, în Islanda – acolo unde a mai activat şi în anii trecuţi – iar apoi să se axeze pe activitatea de arbitru.

Politehnica va disputa ultimul amical dinaintea plecării în cantonament sâmbătă, tot pe „Ştiinţa”, cu Timişul Şag. Meciul va începe, cel mai probabil, la ora 10:00, din cauza caniculei care se preconizează pentru finalul de săptămână.

Leave a Reply