AEM Timișoara, la Cupa României de șah rapid

checkmatePatru șahiști de la AEM-Luxten se află în aceste zile la Snagov, acolo unde are loc Cupa României pe echipe la șah rapid. Prestigiosul club timișorean a trimis la concurs nume consacrate, plus unul dintre cei mai promițători tineri șahiști ai țării.

AEM-Luxten Timișoara își poate îmbogăți zestrea de trofee la finele acestei săptămâni. Snagovul e gazda Cupei României la șah rapid, competiție la care clubul bănățean a trimis patru dintre cei mai reprezentativi sportivi.

Liderul delegației timișorene e Constantin Lupulescu, cel care la începutul acestei luni a fost prezent la Campionatul European Individual din Polonia, acolo unde a ocupat locul 5. În lotul celor de la AEM-Luxten mai figurează mari maeștri cu rezultate de excepție în ultimii ani, precum Mircea Pârligras și Vladislav Nevednichy. Conform regulamentului, fiecare echipă trebuie să aibă în componență un junior, iar bănățenii au optat pentru Radu-Cristian Toma, un tânăr de o precocitate ieșită din comun, remarcat încă de la vârsta de 11 ani, când a devenit vicecampion mondial.

La concursul masculin al Cupei României de șah rapid de la Snagov vor participa 22 de echipe: AEM-Luxten Timișoara, Politehnica Iași, CSU Ploiești, CSM Lugoj, Apa Nova București I, Apa Nova București II, Apa Nova București III, CCȘ București, Chindia Târgoviște, Alcor București, Sissa Constanța I, Sissa Constanța II, CS Otopeni, CSU București, CSM Baia Mare, Conpet Ploiești I, Conpet Ploiești II, Energy Cameron Câmpina, Tinerii Maeștrii București, Victoria Techirghiol I, Victoria Techirghiol II, Șah Club Snagov.

About Gabriel Toth

Leave a Reply