Adelina Pastor, în semifinalele probei de 400m la Campionatul European! Ogrăzeanu, eliminată din serii la 100m

13511955_844686472342762_581087275924106665_n

Adelina Pastor a reușit cel mai bun timp stagional în seriile de calificare ale probei de 400m, la C.E. de la Amsterdam

Campionatele Europene de atletism au debutat ieri, la Amsterdam. Una caldă, alta rece din partea celor două sportive ale clubului CSM Timișoara prezente în concurs și care au alergat, ieri și astăzi, în seriile de calificare. Adelina Pastor s-a calificat fără probleme în semifinalele probei de 400m plat, unde a înregistrat al cincilea timp la general, în vreme ce Andreea Ogrăzeanu a fost eliminată astăzi încă din serii în proba de sprint, 100m, reușind al 19-lea timp, mult sub posibilități.

Adelina Pastor pare să se simtă excelent la Amsterdam, acolo unde ieri s-a dat startul Campionatelor Europene de atletism. Timișoreanca în vârstă de 23 de ani a reușit o evoluție remarcabilă în seriile de calificare ale probei de 400m plat, unde a reușit o calificare fără emoții în semifinale, după ce a înregistrat cel mai bun timp personal din actuala stagiune, 53,03. A fost, de altfel, al cincilea timp la general, Pastor situându-se în urma sportivelor Nicki van Leuveren (Olanda – 52.45), Christine Ohuruogu (Marea Britanie – 52.69), Patrycja Wyciszkiewicz (Polonia – 52.79) și Lisane de Witte (Olanda – 52.84).

Semifinalele probei de 400m plat sunt programate în această seară, în jurul orei 19.45, ora României. Adelina Pastor va alerga în cea de-a treia serie, ultima, care are ora de start fixată la 19.49. Dintre concurentele acestei serii, sportiva de la CSM Timișoara a reușit cel mai bun timp în calificări. Pentru Adelina Pastor, Campionatele Europene de la Amsterdam reprezintă, pe lângă șansa unei clasări bune într-o competiție de anvergură, și o ultimă șansă de calificare la individual la Jocurile Olimpice de la Rio. Baremul e însă greu de atins, 52.20, în condițiile în care recordul personal al Adelinei e 52.44 (reușit la Tampere, în urmă cu trei ani). Pentru Adelina Pastor va urma, duminică, și finala ștafetei de 4x400m.

Astăzi, la orele prânzului, au fost programate seriile de calificare ale probei feminine de sprint, 100m, pe lista de start figurând și Andreea Ogrăzneanu, sportivă cu dublă legitimare, la Rapid București și CSM Timișoara. Atleta în vârstă de 26 de ani nu a fost însă în cea mai bună zi, nereușind să se apropie nici măcar de cel mai bun timp stagional (11.45). Ogrăzeanu a încheiat a 19-a la general, cu timpul 11.73, la o distanță considerabilă de ultima sportivă calificată în semifinale, franțuzoaica Jennifer Galais, care a fost cronometrată cu 11.64.

About Gabriel Toth

Leave a Reply