Timișoara jubilează încă după titlul cucerit duminică de rugbyști. E și normal, iubitorul de sport din oraș n-a mai trăit o asemenea satisfacție din 1991. Sportul timișorean traversează un moment favorabil, care, dacă ar fi bine gestionat, ar putea duce la renașterea și a altor sporturi de mare tradiție, intrate de mult în adormire. Caz concret: handbalul feminin.

50 până la 100 de spectatori. Aceasta e asistența la meciurile de handbal feminin din Timișoara, indiferent că joacă Universitatea sau mai tânăra CS. În urmă cu trei-patru decenii, aceeași tribună era umplută până la refuz, iar pe parchet se practica aceeași disciplină.

Timișoara a avut odinioară o echipă ce a reușit să domine întrecerea internă aidoma Oltchimului de astăzi. Între 1968 și 1978, Universitatea, pregătită de regretatul Constantin Lache, reușea să câștige 9 titluri naționale. Ba mai mult, în 1973, a disputat o finală de Cupa Campionilor, pierdută la Bratislava în fața celei mai puternice echipe eurpene din acea vreme, Spartak Kiev. Anii au trecut, iar Timișoara a ajuns, din pretendentă la titlul de campioană continentală, în situația de a nu mai îndrăzni să spere nici măcar la promovarea în prima ligă.

Timișoara are, în acest moment, două echipe de handbal feminin, Universitatea și CS, însă ambele se zbat în anonimatul eșalonului secund. Deși anul trecut CS-ul lui Sorinel Voicu a obținut biletele pentru barajul de promovare, efectivul incomplet l-a determinat pe tehnician să renunțe la lupta pentru accederea în elită. Anul acesta, visul promovării s-a frânt după primele etape, în care echipa a demonstrat că e departe de nivelul etalat de formațiile din Deva sau Slatina.

„Foarte multe echipe s-au întărit cu jucătoare de la Centrul Național de Excelență. Sunt jucătoare care nu prea aveau unde să joace și au venit la echipele care trag la promovare. Într-adevăr, e o promovare mai ușoară, dar e destul de greu. Bătălia se va da între Deva și Slatina, plus alte câteva echipe ce pot încurca socotelile, cum ar fi Sebeș, Caracal și cele două echipe din Pitești. Oricum, dintre echipele pe care le-am întâlnit până acum, niciuna n-ar putea face față în Liga Națională”, a declarat Sorinel Voicu.

Tehnicianul lui CS Timișoara a încercat să găsească și o explicație pentru situația jenantă în care a ajuns un sport ce a adus în total 11 titluri pe Bega. „Mie nu-mi rămâne decât să dau fetelor un moral bun și să nu îmi ies din pepeni la un moment dat și să spun că am terminat-o cu handbalul. Eu nu prea sunt obișnuit să pierd. Orice aș face, îmi doresc să fiu printre primii sau măcar să nu îmi pară rău pentru ce transpir. Dar în situația asta, mă bat cu morile de vânt. Handbalul feminin nu e ajutat de nimeni, de mai bine de 15 ani, și chiar pot spune că am un aport de cam 80% pentru menținerea în viață a echipelor din oraș. La băieți s-au mai găsit oameni care să se îngrijească de Poli. Dar la noi jucătoarele nu vin, iar Liceul „Banatul”, cu părere de rău, nu a dat încă jucătoare pe care să te poți baza”, a msi spus Voicu.

Dacă la handbalul masculin, tricoul de joc al Politehnicii Timișoara e plin de sponsori, la fete ambele echipe joacă cu tricourile intacte, exact ca pe raftul din magazin. „Ca orice sponsor, nu pare tentat să dea bani pentru o asemenea echipă, când vede că e în liga a doua. Ce reclamă îi putem face noi? La baschet sunt jucători cu nume, echipa a câștigat trofee, a fost vicecampioană și pe acest fond a apărut și cea de-a doua echipă. La noi, spuneți-mi o fată formată în ultimii ani care e de performanță…”, a conchis Sorinel Voicu.

Dacă tot am vorbit despre titlul de la rugby, să ne amintim că nu mai departe de acum trei ani, „universitarii” se zbăteau într-o sărăcie lucie. Aproape toți jucătorii au fost nevoiți să-și găsească locuri de muncă alternative pentru a supraviețui, iar Dănuț Borzaș se zbătea să le asigure acestora măcar un acoperiș deasupra capului. Sosirea unui om ca Dan Dinu și emulația creată în jurul echipei din Ronaț le putem considera adevărate minuni, în contextul general al sportului timișorean. O situație la care handbalul feminin, voleiul sau poloul pe apă (dispărut complet de 12 ani) nici n-ar îndrăzni să viseze.

Comments

  1. Felicitari pentru articol, poate asemenea articole vor trezi autoritatile, sau pe oameni cu bani, sa ajute handbalul feminin (sau volei, sau sa se faca un bazin pentru polo, sau inca o sala unde sa se practice sporturile de echipa)

    Respect celor care mentin in viata handbalul feminin, si speram sa revina acolo sus unde merita sa fie.

  2. Nici fotbalul nu mai este ce-a fost din pacate…La handbal, cele 2 echipe ar putea sa fuzioneze, poate ar fi mai bine. Totusi, speram sa se redreseze curand aceste discipline, mai ales ca la fotbal si handbal feminin avem o TRADITIE.

    • De ce sa fuzioneze? cu ani in urma aveam 5-6 echipe de handbal feminin, deci ar fi aiurea ca avand doua si alea sa fuzioneze.

      Eventual ca cele doua sa conlucreze, sa faca antrenamentele impreuna, astfel s-ar gasi si ore mai favorabile pentru antrenamente.

      Cel mai importatn e sa se aloce bani, sa se finanteze handbalul feminin, asta ar fi rezolvarea, ca apoi cele doua echipe sigur vor face in asa fel incat una sa promoveze.

      • Domnilor,n-o mai tot dati cu lipsa ajutorului autoritatilor,anul acesta primaria a dat echipei CS in doua randuri,prima data in iarna,apoi in vara cate 600 milioane lei vechi,un total de 1,2miliarde lei vechi.. E o suma frumoasa la nivelui ligii a doua,se pot rezolva multe cu acesti bani.Nu cred ca poti avea pretentia sa tii o echipa doar cu banii autoritatilor.Te ajuta altii,dar,trebuie sa te ajuti si singur.Cand te inhami la o astfel de treaba trebuie sa ai si siguranta ca o poti duce la capat,sau,o faci doar ca sa poti jongla cu banii autoritatilor,sport national la noi cand conduci un club pe banii altora,nefiind neaparat interesat de marea performanta. Singurele cluburi unde intr-adevar se doreste si performanta sunt cele conduse de acei oameni ,care, si investesc,si sunt putini aceia care doresc doar performanta,majoritatea vazand aceasta activitate si ca pe o afacere,cu posibile cedari ulterioare de jucatori pe bani frumosi.Asta e realitatea,sportul a devenit doar o afacere!

        • Asta inseamna ca si echipa Universitatea a primit sume asemanatoare, deci ar insemna ca ar trebui cei de la echipa sa se mai trezeasca si sa isi dea un interes mai mare (ca jucatoare sigur se gasesc in zona Timis, poate un antrenor nou care sa aduca un plus) pentru ca echipa sa o vedem unde ii este locul adica in prima liga

        • Domnilor,n-o mai tot dati cu lipsa ajutorului autoritatilor,anul acesta
          primaria a dat echipei CS in doua randuri,prima data in iarna,apoi in
          vara cate 600 milioane lei vechi,un total de 1,2miliarde lei vechi. DEZINFORMARE

          CS Timişoara (handbal feminin – liga a II-a) total -60.000-

          • Dezinformare e atunci cand nu recunosti banii primiti…verificati domnilor site-urile oficiale unde apar sumele virate de primarie cluburilor sportive. CS-ul a luat in 2 randuri cate 60.000lei…prima data in iarna,apoi in vara inca o transa..

Trackbacks

Leave a Reply