1930-politehnica034 decembrie 1921. Duminică dimineața. Victor Vlad, Opran, Benția sau Câmpeanu erau doar câteva nume participante la Adunarea Generală a celui mai nou club sportiv din Timișoara. Pe lângă Chinezul, C.A.T., R.G.M.T. sau Unirea, își făcea apariția „Societatea Sportivă a Școalei Politehnice din Timișoara”. Oare câți dintre cei prezenți au realizat importanța datei în care s-au strâns, în căminul tinerei instituții de învățământ superior, pentru alegerea primului comitet de conducere al clubului? Cum spuneam, era o duminică friguroasă de iarnă… Câți dintre cei ce au pornit la drum din cotizațiile profesorilor, salariaților Politehnicii și studenților, fără echipament, fără teren, fără antrenori, bazându-se doar pe entuziasm, ca unică resursă, câți dintre ei s-ar fi gândit că echipa lor va ajunge un simbol, un element definitoriu sau, cum îi spunem noi astăzi, un „brand” al Timișoarei și a întregului Banat?

victor-vlad

Victor Vlad, primul președinte al „Societății Sportive”

Important de precizat din capul locului că data de 4 decembrie nu coincide cu începuturile activității sportive sub stindardul „Școalei Politehnice” din Timișoara. Studenții ei au reprezentat instituția la diverse concursuri școlare încă din toamna anului 1920, atunci când universitatea își deschidea porțile pentru primii studenți. Doar că aceste activități nu s-au petrecut în cadrul organizat al unui club sportiv. Deși anunțată încă din primăvară, „Societatea Sportivă a Școalei Politehnice din Timișoara” a putut funcționa doar odată cu actul întocmit la 4 decembrie 1921. Atunci s-a votat statutul grupării și prima structură de conducere.

Primele meciuri, pe Popa Șapcă

La data înființării, clubul sportiv al Politehnicii nu dispunea de un teren propriu. Pe terenul pe care se înalță astăzi ansamblul principal al clădirilor instituției, mărginit de actualele străzi Mihai Viteazul, Pârvan, Lalescu și Babeș, în iarna lui 1921 se aflau doar clădirea principală a universității – actuala Facultate de Mecanică, căminul „1MV” și cantina.

1922-teren_ss_poli

Unul dintre documentele din arhiva instituției ne arată că, la 23 martie 1922, întâiul președinte al Societății Sportive, inginerul Victor Vlad, îi trimite o cerere (foto stânga) rectorului Victor Vâlcovici (cel ce preluase de curând „ștafeta” de la fondatorul Traian Lalescu). „Sportivii” cer cedarea unui teren de „120m / 180m”, pe care să fie amenajată o bază sportivă, cu toate facilitățile de rigoare. Locația aleasă avea să fie cea pe care există și acum stadionul „Știința”. Deja o echipă consacrată, mai cu seamă pe plan local, unde a înfrânt numele importante ale vremii și s-a luat chiar la trântă cu marele Chinezul, „Poli” se mută în curtea din spatele „Mecanicii” în 1928.

Până atunci, echipa studențească și-a desfășurat activitatea pe arena „Patria”. Un teren aflat (după spusele unuia dintre primii mari jucători ai echipei, Vasile Deheleanu), pe strada Popa Șapcă, aproximativ în zona pasajului de astăzi. „Patria”, unul dintre foarte puținele terenuri omologabile din Timișoara anilor respectivi, fusese închiriată prin cotizațiiile profesorilor, salariaților și studenților.

O echipă fără antrenori

În primii ani de activitate, Politehnica nu avea antrenor! Pare greu de înțeles un asemenea mod de funcționare în zilele noastre. Iar acest lucru s-a perpetuat chiar și după accederea echipei în Categoria I a Campionatului Districtual, unde se lupta cu „granzii” urbei, Chinezul, C.A.T. și R.G.M.T. Despre acest subiect, avea să povestească mai târziu Vasile Deheleanu, ajuns la „Poli” în 1925, după dispariția echipei Unirea:

„Antrenamentele le făceam singuri fiindă eram coștiincioși și alergam, executam exerciții cu mingea. Ne întâlneam de două ori pe săptămână, marți și joi sau miercuri și vineri, după cum era liber terenul. Arena Patria era pe Popa Șapcă, lângă pod. La început, Poli a jucat în categoria a II-a districtuală și aveau voie să joace studenți, apoi au avut drept de joc și elevii. La foarte puțină vreme după noi a venit și Carnegli (n.r. – primul antrenor al lui Poli) . Noi eram deja promovați la echipa mare. Cine ne-a promovat? De exemplu Bartolomeu Bărbat, care era ispravnic, profesorul Jivănescu sau profesorul Dumitru Stănescu, ultimul ajungând mai târziu director general la Galați, când s-a dat în funcțiune marele combinat”.

De aici a pornit totul. Aceștia au fost anii de pionierat ai unei grupări ce avea să pună, mai târziu, Timișoara pe harta fotbalistică internațională. O grupare ce avea să depășească sferele unui simplu club sportiv, devenind o stare de spirit. O formație născută dintr-un vis și crescută prin efort colectiv. Asta-i Poli!

Leave a Reply